Magneziul, mineralul care continuă să uimească!

Cu mii de ani in urma, chinezii il numeau – „mineralul frumos” – si sustineau ca magneziul impreuna cu aerul si apa reprezinta cheia vietii pe Pamant.

Iata cateva date istorice:

Denumirea – magneziu – este de origine greaca, magneziul fiind descoperit pentru prima data în apropierea orasului Magnesia, din regiunea Tessalia. Si astazi regiunea este foarte bogata în zacaminte de magneziu.

In anul 1618, Henry Wicker, un fermier din Epsom (Anglia), dadea vacilor sale apa de baut dintr-o fantana. Acestea refuzau sa bea din cauza gustului amar al apei. Dar în acelasi timp, fermierul a observat ca apa din fantana respectiva vindeca zgarieturile si eruptiile cutanate. Din această apa a fost izolat în anul 1695 sulfatul de magneziu (sarea Epsom).

Maria de Medici descria efectul curativ al sarii Epsom si facea referire la „persoanele de calitate” care o foloseau.

In anul 1808, Sir Humphrey Davy a izolat magneziul si l-a numit „magnium”.

In anul 1915, Richard Willstatter a castigat premiul Nobel în chimie, pentru descrierea structurii clorofilei, structura care are ca si element central – ionul de Mg2+.

Magneziul este necesar pentru buna functionare a organismului, iar deficienta lui se manifestă foarte diferit. Nu putem, literalmente, respira, gandi sau pune muschii în miscare, fara suficient magneziu. Magneziul este esential pentru producerea enzimelor, pentru formarea celulelor, pentru producerea de energie, pentru sinteza proteinelor si acizilor grasi, pentru relaxarea nervilor, muschilor si vaselor sangvine. De asemenea, are un rol deosebit de important in mențtinerea sanatatii cardiovasculare, cerebrale si a aparatului reproducator, precum si in producerea hormonilor (melatonina – hormonul somnului si DHEA – hormonul antiimbatranire) și secreția de insulina. Si acestea sunt doar cateva dintre numeroasele beneficii ale acestui mineral.

In ciuda acestor functii importante, organismul uman nu a invatat niciodata sa stocheze magneziul. De ce? Probabil din cauza disponibilitatii magneziului, in mediul in care fiinta umana a evoluat de-a lungul timpului. Magneziul se gasea din abundenta în mediul inconjurator, iar nivelul lui a fost pastrat in limite normale printr-un aport corespunzator de verdeturi, fructe, nuci, seminte, cereale, alge, carne si peste. Acest aport extern era absolut suficient pentru asigurarea unui nivel normal de magneziu in organism. Putem realiza si astazi acest lucru? Nicio sansa!

Agricultura bazata pe folosirea unor cantitati din ce in ce mai mari de insecticide si pesticide, a „saracit” solul si implicit culturile, de magneziu. Totodata, traind într-un mediu poluat, avem o nevoie tot mai acuta de magneziu pentru procesul de detoxifiere. Aditivii alimentari, metalele grele, alcoolul si o serie de toxine influenteaza nivelul de magneziu din organism. Se ajunge astfel la un cerc vicios – procesul de detoxifiere fiind incomplet (din cauza cantitatii insuficiente de magneziu) pot aparea afectiuni grave si cu consecinte nefaste asupra organismului uman.

Potrivit Dr.Carolyn Dean, o cunoscuta si ferventa sustinatoare a terapiei cu magneziu, autoarea bestsellerului The Magnesium Miracle, deficitul de magneziu este implicat intr-o serie de afecțiuni, printre care: hipertensiune arteriala, angina pectorala, boala coronariana, aritmii cardiace, infarct miocardic, diabet zaharat, epilepsie, preeclampsie si eclampsie, osteoporoza, astm bronsic, anxietate, depresie, iritabilitate, ulcer peptic, sindrom de oboseala cronica, dureri acute si cronice musculare, dureri menstruale, o serie de afectiuni din sfera stomatologica, etc.

Sunt disponibile date statistice, din Statele Unite ale Americii, care arata ca:

Doza zilnică recomandată la adulti este de 420 mg pe zi la barbati si 320 mg pe zi la femei (360 mg pe zi la femeile insarcinate).

80% din populație se afla sub limita dozei zilnice recomandate, 20% dintre ei fiind chiar la mai putin de jumatate din doza zilnica.

Aportul alimentar zilnic nu reuseste sa aduca decât 50% din cantitatea de magneziu necesara pentru atingerea dozei zilnice.

50% dintre cazurile de deficit de magneziu raman nediagnosticate.

La 7-11% dintre pacientii spitalizati si 65% dintre pacientii din sectiile de terapie intensiva se deceleaza un deficit de magneziu.

Din cantitatea de magneziu administrata, doar 20-50% este absorbita de către organism.

Mai mult de 30 de medicamente interfereaza cu absorbtia de Mg, printre care: unele antibiotice, corticosteroizii, contraceptivele orale, anticoagulantele, antialergicele si antiasmaticele.

Deficitul de magneziu poate fi foarte dificil de obiectivat – prin clasica magneziemie (magneziul seric) – cat timp doar 0,8% din magneziul din corpul uman se afla in sange. Alte analize mai precise ale nivelului de magneziu din organism sunt reprezentate de catre determinarea magneziului eritrocitar si spectroscopia RMN, dar cel mai bun test este cel descoperit de catre un cercetator american, dr. Bella Altura – testul serului ionizat. Din pacate, el nu este un test uzual, nicaieri in lume. Asa ca, în lipsa unui test foarte exact, cel mai corect este sa identificam simptomatologia clinica a deficitului de magneziu. Manifestarile lipsei de magneziu includ iritabilitate, anxietate, apatie, atacuri de panica, halucinatii, insomnie, dificultati de concentrare, convulsii, cefalee, migrena, atacuri de astm, inapetenta, greturi, varsaturi, constipatie, spasm vezical, nistagmus, fatigabilitate, tremur, crampe si spasme musculare.

Există cel putin 10 motive pentru care putem fi în postura de a avea un deficit de magneziu:

Acidul fitic– continut in cereale – formeaza impreuna cu magneziul, calciul si fierul saruri insolubile (fitati), impiedicand astfel absorbtia acestor minerale.

Magneziul este un mineral solubil, deci fierberea poate duce la eliminarea acestuia din alimente.

Procesarea alimentelor poate indeparta magneziul. De exemplu prin transformarea fainii integrale în faina alba, se pierde 80% din cantitatea de magneziu.

O cantitate importanta de magneziu se pierde prin transpirație.

Absorbțtia magneziului este compromisa la persoanele cu diabet zaharat, dupa intervenții chirurgicale, la persoanele cu afectiuni hepatice sau care sufera de malabsorbtie intestinala.

Acidul fosforic din bauturile racoritoare leaga magneziul, formand un compus insolubil.

Medicatia antiasmatica, diureticele, insulina, nicotina si cocaina – toate produc un deficit de tiamina.

Aciditatea crescuta – poate cauza pierderi renale de magneziu.

Stresul – diminueaza rezervele de magneziu si reduce absorbtia acestuia.

Preparatele cu calciu, administrate in contextul unui deficit de magneziu, fac mai mult rau decât bine, deoarece modifica raportul calciu/magneziu, cu consecinte nefaste asupra sanatatii organismului. In condiTiile unui deficit de magneziu este mai bine sa nu se administreze niciun preparat cu calciu!

Pentru absorbtia si metabolismul calciului este nevoie de un nivel adecvat de magneziu. Atunci cand nivelul de calciu din sange este crescut, este stimulata secretia de calcitonina si este suprimata secretia hormonului paratiroidian (PTH). Acesti hormoni reglează nivelul de calciu din oase si tesuturile moi, si sunt, prin urmare, legati direct de diverse afectiuni cum ar fi – osteoporoza sau artrita. PTH atrage calciul din oase si îl depoziteaza in tesuturile moi, in timp ce calcitonina creste nivelul de calciu din oase si previne absorbtia sa in tesuturile moi. Cantitatile adecvate de magneziu controleaza acest echilibru delicat si important.

In timp ce magneziul ajuta organismul sa absoarba si sa retina calciul, prea mult calciu, impiedica absorbtia magneziului. Deci, aportul in cantitati mari de calciu fara magneziu adecvat poate crea fie malabsorbtie, fie un deficit de magneziu. Indiferent de situatie, magneziul este cel care influenteaza acest ciclu. Totodata, magneziul ajuta la transformarea vitaminei D în forma sa activa, ajutand inca o data absorbtia calciului si intervine, de asemenea, in transportul calciului.

In mod paradoxal, calciul si magneziul funcționeaza ca o echipa, chiar daca au efecte diametral opuse:

Calciul este responsabil pentru excitatia nervoasa, magneziul pentru relaxarea nervoasa.

Calciul este necesar pentru contractia musculara, magneziul pentru relaxarea musculara.

Calciul este necesar pentru procesul de coagulare a sangelui, magneziul previne coagularea anormala și mentine un flux sangvin normal.

Calciul se gaseste mai ales in oase, conferindu-le rezistenta si duritate, magneziul se gaseste in oase, dar si in tesuturile moi. La nivelul oaselor, magneziul alaturi de proteine intra în structura matricei osoase, conferind oaselor flexibilitate si diminuand fragilitatea osoasa.

Avand in vedere toate aceste aspecte, nu e de mirare ca si cel mai mic deficit de magneziu poate reprezenta un risc de osteoporoza. Din acest punct de vedere, e regretabil ca tratamentul pentru osteoporoza se rezuma de multe ori la administrarea de calciu. Calciul domina toate discutiile legate de aceasta afectiune si este folosit in foarte multe produse alimentare (cereale, lactate, etc.). Dar calciul nu poate purta aceasta „batalie” de unul singur. Pentru a reusi are nevoie de magneziu!

Legat de raportul calciu/magneziu sunt cateva precizari de facut:

Cercetarile au aratat ca pana si in cazul omului preistoric (paleolitic), acest raport era de 1:1.

Un cercetător francez, dr. Jean Durlach, a fost primul care a recomandat sa nu se depaseasca raportul 2:1 in favoarea calciului. De aici intervine si o confuzie, unii considerand ca acesta e raportul normal. In mod normal, raportul calciu-magneziu ar trebui sa fie 1:1 sau chiar 1:2 in favoarea magneziului. Din pacate, realitatea arata cu totul altfel, iar raportul anormal calciu-magneziu are grave consecinte cardiovasculare. Astfel, intre 1973-1999, Finlanda a avut cea mai mare incidenta a infarctelor miocardice din lume, in conditiile în care raportul calciu/magneziu era de 4:1. In S.U.A., raportul calciu/magneziu este chiar de 6:1.

Pe piata exista o multitudine de preparate cu magneziu, cu care ne putem suplimenta dieta zilnica (suplimente alimentare) sau trata deficitul de magneziu (medicamente). Preparatele eficiente de magneziu sunt cele in care magneziul este legat organic 

Celulele din corpul nostru au nevoie de magneziu (fie ele celule cardiace, celule musculare, celule nervoase etc.), nu spatiul extracelular. Pe langa respectarea dozelor zilnice recomandate, un tratament corect al deficitului de magneziu trebuie sa dureze cel puțin 6 saptamani. Daca dupa aceasta perioada fenomenele clinice persista, chiar daca se observa o ameliorare, se recomanda prelungirea tratamentului cu minimum inca 2 saptamani. Tratamentul se poate repeta apoi, ori de câte ori este nevoie.

Sursa: www.revistagalenus.ro

Articol:

Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă , secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby

Dr. Alin Popescu, Medic Primar Medicină Sportivă, F.R.Rugby, BucureștiDr. Ramona Colț, Medic Specialist Medicină de Familie, competență planificare familială, Cluj-NapocaDr. Cătălin Colț, Cluj-Napoca

Bibliografie:

King DE, Mainous AG, Geesey ME, Woolson RF. Dietary magnesium and C-reactive protein levels. Journal of the American College of Nutrition. 2005 Jun; 24(3): 166-71.

Dean C. The Magnesium Miracle. New York: Ballantine Books; 2007.

Arnaud M. Update on the assessment of magnesium status. The British Journal of Nutrition. June 2008; 99 Suppl 3: S24-S36.

World Health Organisation. Calcium and magnesium in drinking water: Public health significance. Geneva: World Health Organisation Press; 2009.

Brown S – Better bones, better body. Keats Publishing, New Canaan, CT, 1996.

Paul J.Porr. Importanța magneziului în patologia umană. Ed.Risoprint Cluj-Napoca, 2012; 38-40.

Classen HG. Magnesium orotate – experimental and clinical evidence. Rom J Intern Med. 2004;42(3):491-501.

Swaminathan R. Magnesium Metabolism and its Disorders. Clin Biochem Rev 2003; 24: 47-66.

Fawcett W.J., Haxby E.J., Male D.A.. Magnesium: physiology and pharmacology. Br. J. Anaesth. (1999) 83 (2): 302-320.

Fox C, Ramsoomair D, Carter C. Magnesium: its proven and potential clinical significance. South Med J. 2001 Dec;94(12):1195-2010.

Andrea Rosanoff. Changing crop magnesium concentrations: impact on human health. International Journal on Plant-Soil Relationships. Vol.359, Oct.2012.

Wilhelm Jahnen-Dechent, Markus Ketteler – Magnesium basics. Clin Kidney J (2012) 5[Suppl 1]: i3–i14